Anorexia nervoasă

Ce este anorexia?

Anorexia nervoasă este o tulburare de comportament alimentar, prin care este limitat consumul caloric și există o temă intensă de îngrășare sau obezitate. Anorexia nervoasă (AN) este un diagnostic care înseamnă literalmente ”pierderea nevrotică a poftei de mâncare”. La sfârșitul secolului 19 a existat o competiție între cercetătorii britanici și cei francezi de a diagnostica întâi această tulburare (sir William Gull și Lesegue). Se pare că cel care a denumit această patologie psihiatrică ar fi fost francezul Lesegue în lucrarea ”De l’anorexie hysterique” (1873).

Anorexia nervoasă are o prevalență în populația generală de aproximativ 1%, multe dintre cazuri rămân nediagnosticate din lipsa de prezentare la medic. În general, copiii și adolescenții sunt aduși la medic de către părinți sau îngrijitori care consideră că greutatea lor este prea mică sau nu mai cresc conform cu cerințele sau așteptările vârstei. Adolescenții care își doresc să caute ajutor medical o fac adesea pentru că simptomele fizice și psihice asociate anorexiei nervoase sunt greu de tolerat după o perioadă. Este important de menționat că această patologie este mult mai des întâlnită în rândul fetelor și femeilor (de 10 ori mai des în comparație cu sexul masculin).

Trebuie specificat că anorexia nervoasă are rata cea mai mare de mortalitate dintre toate tulburările psihiatrice (aproximativ 5% per decadă), datorate complicațiilor sau suicidului. Rata de remisiune este de 5-7 ani (Strober et all, 1997).

Diagnosticul de anorexie nervoasă

Stabilirea diagnosticului acestei patologii a variat în timp. În unele ediții ale DSM (Manual de diagnostic și clasificare a tulburărilor mentale) amenoreea (lipsa menstruației) mai mult de 3 luni a constituit un criteriu principal, iar în prezent nu mai este considerat criteriu de diagnostic, dar este important în evaluarea stării prezente sau a evoluției pacientei.

Anorexie photo créé par freepik – fr.freepik.com

Un alt criteriu important este măsura în care pacientul a scăzut în greutate (cât și în cât timp). Acest aspect poate fi evaluat prin calcularea indicelui de masă corporală (IMC) la adult, iar la copil trebuie urmărite scalele internaționale de IMC în funcție de sex, vârstă și înălțime. O pierdere de mai mult de 15% din masa corporală inițială este considerată problematică.

Cele trei criterii principale de diagnostic în prezent sunt:

  1. Reducerea aportului caloric sub nivelul necesar, având drept consecință o greutate corporală semnificativ scăzută în raport cu vârsta, sexul, nivelul de dezvoltare și sănătatea fizică. (greutate corporală semnificativ scăzută înseamnă greutate mai mică decât greutatea minimă normală – pentru adulți, sau minimă anticipată – pentru copii și adolescenți).
  2. Frica intensă de a crește în greutate, chiar și atunci când greutatea este mică
  3. Perturbarea modului în care individul își percepe propriul corp. (DSM V)

Așadar, rezumând, un adolescent care poate suferi de anorexie nervoasă este constant și obsesiv interesat de cât și ce mănâncă, încearcă să își limiteze inițial o parte din alimente (refuză să mai consume dulciuri, pâine, paste), ca mai apoi să limiteze aportul oricărui aliment. Pierderea în greutate este stabilă, iar inițial familia nu remarcă un comportament alimentar modificat sau scădere în greutate.

În mod obișnuit, adolescentul este mulțumit de faptul că a pierdut în greutate, dar își dorește să ”scape” de grăsimea de pe anumite părți ale corpului, considerate disproporționat de ”grase” (abdomen, fese, coapse). De multe ori, adolescentul nu acceptă faptul că este slab sau prea slab sau că nu mai are control asupra greutății proprii.

Assiette couverts photo créé par pvproductions – fr.freepik.com

Debutul și prezentarea la medic

Vârsta cea mai frecventă a debutului anorexiei nervoase este de 15 ani (există cazuri descrise la copiii prepubertari sau adulții tineri, dar rareori debutează după vârsta de 40 de ani).

Pubertatea și adolescența sunt, fără îndoială, factori declanșatori majori (Mitchison et al, 2014). Tinerii experimentează simultan provocarea de a trăi cu un corp în schimbare și în creștere, schimbările determinate de hormoni, noile așteptări culturale, cerințe sexuale, intelectuale și sociale și nevoia de a procesa toate acestea cu un creier care este el însuși anatomic și chimic în o stare de evoluție. Să nu uităm faptul că partea anterioară a creierului (cortexul prefrontal își încheie dezvoltarea în jurul vârstei de 25 de ani).

Cu toate acestea, se poate observa că aceștia sunt declanșatori nespecifici. La tinerii cu diferite vulnerabilități, astfel de factori declanșatori pot precipita diferite tulburări, cum ar fi o boală depresivă, tulburare obsesiv-compulsivă sau abuzul de substanțe.

Pacienții cu anorexie nervoasă sunt de obicei protectori față de obiceiurile lor, sau atât de concentrați pe pierderea în greutate încât nu mai observă și nici nu mai recunosc consecințele fizice și sociale ale foametei, așa că este important ca părinții, frații sau alte persoane să descrie sau să documenteze schimbările.

Se recomandă să fie documentate cronologia pierderii în greutate, cea mai mare și cea mai mică greutate a pacientului, greutatea preferată și menstruația. Medicii trebuie să știe despre aportul alimentar zilnic curent, lichidele consumate, inclusiv băuturile cu conținut scăzut de calorii și cofeină, alcool, droguri și medicamente. Este foarte important de notat dacă există vărsături autoinduse, activitate și exerciții fizice compulsive, utilizarea de laxative, pastile de slăbit, medicamente pe bază de plante și expunere deliberată la frig. Aceste comportamente interferează cu sănătatea și funcționarea socială, precum și împiedică creșterea în greutate. (IACAPAP textebook of Child and Adolescent Mental Health)

Tulburări somatice

Spre deosebire de alte tulburări psihiatrice care nu se manifestă în mod inerent cu complicații somatice, tulburările de alimentație sunt boli multisistemice cu complicații medicale semnificative care afectează toate sistemele corpului. Dintre cele mai frecvente amintesc:

https://free-images.com/display/skin_bones.html

Pielea și unghiile

În ordine descrescătoare a frecvenței, manifestările cutanate ale AN includ xeroza (piele uscată), hipertricoza lanuginosa (părul lanugo), căderea părului și fragilitatea unghiilor. Aceste modificări ale pielii sunt parțial o adaptare fiziologică așteptată la malnutriție și hipotermie asociată prezente în mod obișnuit la indivizii cu tulburări de alimentație.

Unul dintre semnele cele mai des întâlnite, care îngrijorează adesea pacienții și părinții este lanugo, care se prezintă ca fire de păr fine, puțin pigmentate, mai ales pe față, spate sau abdomen. Nu este un semn de virilizare și probabil servește ca un mecanism de conservare a căldurii, deoarece procentul de grăsime subcutanată este prea scăzut pentru a deservi acestui rol.

Inima

Moartea subită cardiacă este o cauză potențială a mortalității mari la cei cu tulburări de alimentație. Moartea subită cardiacă poate fi atribuită diverselor cauze funcționale și structurale, inclusiv cicatricile miocardice și atrofia cardiacă, precum și diverse aritmii cardiace. Frecvent se întâlnește bradicardia (inima bate mai rar decât normal) și hipotensiunea arterială (tensiune arterială mai scăzută decât normal).

Gastrointestinal

Sunt raportate frecvent tulburări gastrointestinale (GI) de balonare, sațietate precoce (se simte sătul cu puțină mâncare), disconfort abdominal, greață și constipație. Multe dintre aceste simptome sunt probabil rezultatul încetinirii motilității gastrointestinale, care este o constatare comună la cei cu AN. Această motilitate diminuată tinde să se normalizeze odată cu restabilirea greutății.

Există multe alte sisteme și organe afectate în anorexia nervoasă, printre care mușchii, ficatul, sistemul endocrin (lipsa menstruației, hipoglicemie), rinichii, sângele (anemie), oasele (densitatea osoasă în special). Majoritatea tulburărilor se rezolvă o dată cu normalizarea greutății și menținerea unui aport alimentar variat și adecvat, dar unele modificări pot persista mai mult timp după acest moment (de exemplu demineralizarea osoasă). (Medical Complications of Anorexia Nervosa and Bulimia Nervosa – Dennis Gibson, MD)

Tulburări psihiatrice asociate

Adesea anorexia nervoasă poate fi însoțită, poate determina sau poate fi amplificată de alte tulburări psihiatrice, precum tulburarea obsesiv-compulsivă, depresia, anxietatea, autismul, tulburarea de tip borderline (o formă de autoreglare emoțională), abuzul de substanțe, ideație suicidară. Este demonstrat faptul că anorexia nervoasă a fost observată în adolescență mai des la copiii care aveau în copilărie tipare obsesive.

Image by FranckinJapan from Pixabay

Tratament

Tratamentul depinde foarte mult de severitatea bolii. Există posibilitatea, în cazuri extreme, ca pacientul să necesite internare pentru reechilibrare, prin perfuzare și alimentare prin tub naso-gastric.

În general, este nevoie ca toată familia (sau îngrijitorii) să înțeleagă severitatea bolii și nevoia colaborării cu medicii pentru un rezultat bun. Terapia de familie are rezultate bune, iar terapia individuală poate fi necesară în paralel.

În cazul anorexiei nervoase, cel mai bun medicament este mâncarea și administrarea acesteia se va face conform unui program de administrare de medicamente (în doze și la ore prestabilite). Această administrare nu este negociabilă, dar poate fi stabilită inițial împreună cu pacientul. Se stabilește o listă agreată de mâncăruri, ca mai apoi să se dezvolte calitativ și cantitativ.

Scopul tratamentului este atingerea unei greutăți normale, iar adolescentul trebuie să înțeleagă că multe dintre simptomele care îl deranjează acum (la o greutate sub normal) – frig, greață, amețeală, tulburări de somn, oboseală, vor dispărea atunci când greutatea va fi în limitele normale pentru vârsta, înălțimea și sexul lui. Creșterea în greutate va fi lentă, dar constantă.

În unele cazuri, este necesar un tratament medicamentos psihiatric, dar în acest caz trebuie luate în considerare toate simptomele pacientului (și toate tulburările sistemice).  

Sfaturi ”de luat acasă”

Faptul că anorexia nervoasă este din ce în ce mai des întâlnită în conversațiile despre sănătatea mintală a adolescenților este bineînțeles un lucru care mă bucură. Mișcarea de ”body positivity” care adesea descurajează promovarea imaginii femeii subponderale și normalizeză idea ca femeile (dar și bărbați) au in mod normal și firesc corpuri de foarte multe dimensiuni și forme.

Este necesar să continuăm această discuție despre sănătate mintală și sănătate fizică și cum arată aceasta în viața reală, nu în viața imaginară prezentată pe rețelele de socializare și reclame.

Dacă simțiți că mâncarea (cantitatea sau calitatea ei) a devenit o obsesie în ultima vreme, dacă vă uitați în oglindă și simțiți dezamăgire și furie, dacă vă comparați mereu cu ceilalți și credeți că sunteți grași (sau chiar obezi), vă rog să discutați cu un adult de încredere. Discutați despre ceea ce simțiți, ce credeți, ce s-a schimbat în gândire și cum ați vrea să gestionați problemele care vă supără.


Atașez aici un scurt chestionar (orientativ). La câte întrebări ați răspuns ”da”?

Chestionarul SCOFF (Morgan et al, 1999)

• Îți provoci greață pentru că te simți inconfortabil de plin?

• Îți faci griji că ai pierdut controlul asupra cât de mult mănânci?

• Ai slăbit recent mai mult de 6 kg într-o perioadă de 3 luni?

• Crezi că ești gras când alții spun că ești slab?

• Ai spune că mâncarea îți domină viața?


Biografie:

  1. Anorexia nervosa in adolescents: An overview – KATHLEEN PETERSON, PhD, RN, PCPNP-BC, AND REBECCA FULLER, RN-BC
  2. Anorexia nervosa: 30-year outcome – Sandra Rydberg Dobrescu
  3. Mortality Rates in Patients With Anorexia Nervosa and Other Eating Disorders A Meta-analysis of 36 Studies – Jon Arcelus
  4. One size does not fit all. Genomics differentiates among anorexia nervosa, bulimia nervosa, and binge-eating disorder – Christopher Hübel MD, PhD
  5. Severity of somatic symptoms in outpatients with anorexia and bulimia nervosa – Angelika Weigel
  6. Anorexia Nervosa/AtypicalAnorexia Nervosa – Lindsay Moskowitz,MD
  7. Medical Complications of Anorexia Nervosa and Bulimia Nervosa – Dennis Gibson, MD
  8. Impulsivity and compulsivity in anorexia and bulimia nervosa: A systematic review – Maxine Howard
  9. Sleep profile in Anorexia and bulimia nervosa female patients – Tarek Asaad Abdou
  10. Experiences of shame and guilt in anorexia and bulimia nervosa: A systematic review – SuzanneP.M. Blythin
  11. Anorexia nervosa: aetiology, assessment, and treatment – Stephan Zipfel
  12. Sex Differences in Adolescent Anorexia and Bulimia Nervosa: Beyond the Signs and Symptoms – C. Alix Timko
  13. RETHINKING ANOREXIA- By Jennifer Couzin-Frankel

Lasă un comentariu

Înscrie-te la Newsletter