Atașamentul prenatal

Ce este atașamentul

În literatură, termenul de „atașament”, propus de Bowlby (1969), se referă la relația pe care copilul o dezvoltă cu un îngrijitor și prin care urmărește să obțină o bază sigură din care să exploreze lumea și, dacă este necesar, proximitate, protecție și o retragere pentru siguranță și confort în condiții de stres și pericol.

Un bun atașament prenatal din partea ambilor părinți a fost demonstrat să fie asociat cu un atașamentul postnatal sănătos, care are o importanță enormă pentru dezvoltarea și starea de bine a copilului, dar și al mamei. (Pre-natal Attachment and Parent-To-Infant Attachment: A Systematic Review – Tommaso Trombetta, Luz et at, 2017)

O femeie însărcinată cu un nivel sănătos de atașament prenatal consideră că a stabilit o legătură cu copilul ei nenăscut și consideră fătul un individ separat, cu personalitate și caracteristici proprii. Ea este, de asemenea, conștientă că fătul este dependent de ea în chestiuni precum hrănirea și protecția. Femeia însărcinată se gândește la cum va arăta bebelușul, cum se va comporta și cum se va dezvolta pe parcursul vieții.

Emoțiile legate de atașament o ajută pe femeia însărcinată să manifeste mai multă afecțiune, compasiune și dragoste față de copilul ei, să îl protejeze, să îl hrănească și să îi acorde atenție copilului după naștere. (Ryan, 2010; Duyan , Kapısız și Yakut, 2013).

Când începe să se dezvolte atașamentul în perioada prenatală?

Formarea identității unei persoane ca mamă începe în copilărie cu o fetiță care se identifică cu părinții ei. Decizia de a avea un copil și însăși sarcina intensifică formarea unei identități materne.

Procesul de identificare cu rolul de mamă este legat de stilul de atașament matern al persoanei respective. Experiențele personale cu figura proprie de atașament și dacă cuplul plănuiește sarcina sunt de asemenea factori importanți care influențează tranziția la maternitate. (The Dynamics of Becoming a Mother during Pregnancy and After Childbirth – Anna Zdolska-Wawrzkiewicz)

Atașamentul poate începe odată cu dezvoltarea unei imagini mentale a copilului nenăscut și poate continua cu preocuparea emoțională pentru făt. (Condon, 1993; Condon și Corkindale, 1997; Brandon, Pitts, Denton, Stringer și Evans, 2009; Goecke et. al., 2012)

Primele emoții legate de atașament pot fi observate din primul trimestru de sarcină și cresc pe parcursul evoluției sarcinii (Brandon et al., 2009). Cu toate acestea, se observă o creștere bruscă după prima percepție a mișcării fetale, pe măsură ce fătul începe să se miște, iar mama pare să recunoască comunicarea și să răspundă, ceea ce duce la un sentiment crescut de conștientizare față de copilul ei nenăscut.

Cum se testează și scorează atașamentul prenatal

Scala de atașament materno-fetal (MFAS; Cranley, 1981), constă din cinci subscale:

• diferențierea sinelui de făt
• interacțiunea cu fătul
• atribuirea de caracteristici și intenții fătului
• dăruirea de sine
• asumarea rolului de mamă

Această scala include, de asemenea, o formă paralelă de evaluare a atașamentului fetal patern (PFAS; Weaver și Cranley, 1983).

Întrebările sunt menite să aibă răspuns închis (Sigur da/da/nesigur/nu/sigur nu) și se referă la anticiparea și dorința de a deveni părinte și a te conecta cu copilul după naștere, dar și despre starea de bine a fătului în uter.

Un alt chestionar standardizat este MAAS (Maternal Antenatal Attachment Scale), care este un chestionar de auto-raportare cu 19 itemi care reflectă conexiunea emoțională a mamei cu fătul, cu două subscale: (1) calitatea atașamentului și (2) timpul petrecut în „modul de atașament”, care reprezintă intensitatea „preocupării materne primare” sau a investiției psihologice pe care femeia însărcinată o experimentează pe baza sentimentelor, comportamentelor și atitudinilor sale față de făt.

Atașamentul prenatal patern

Deși asocierea a fost confirmată pe scară largă în rândul mamelor, au fost efectuate puține studii asupra taților (Ferketich și Mercer, 1995; Hjelmstedt și Collins, 2008; Condon și colab., 2013; de Cock și colab., 2016; Luz et al., 2017; Fijałkowska și Bielawska-Batorowicz, 2019).

Pentru bărbați, dezvoltarea și stabilirea unei relații de atașament cu copilul nenăscut prezintă complexități mai mari din cauza absenței contactului fizic cu fătul și a experiențelor corporale (Habib și Lancaster, 2005, 2010; Righetti și colab., 2005; Ustunsoz și colab., 2010). În consecință, au fost găsite niveluri mai scăzute de atașament prenatal în rândul bărbaților în comparație cu femeile în mai multe studii (Steen și colab., 2012).

Mai mult, tații cu un atașament prenatal mai puternic stabilit și ai căror parteneri au niveluri mai ridicate de atașament prenatal matern arată un atașament mai mare între tată și copil în prima perioadă postnatală (Luz și colab, 2017). Acest lucru sugerează că dezvoltarea și stabilitatea relației de atașament la tați sunt influențate de variabile individuale, cum ar fi calitatea și intensitatea atașamentului partenerului său de făt, evidențiind rolul femeii în perioada postnatală pentru asumarea identității paterne.

Factori care pot influența formarea unui atașament prenatal sănătos

Diferența dintre nivelurile de educație ale femeilor însărcinate și scorurile medii de atașament prenatal s-au dovedit a fi semnificative statistic. Ustunsoz et al., (2010) au precizat o corelație pozitivă între educație și atașamentul prenatal, iar Kwon și Bang (2011) au afirmat că femeile cu niveluri de educație mai scăzute aveau niveluri mai scăzute de atașament prenatal.

Ustunsoz et al., (2010) au afirmat că atașamentul mamă-copil s-a redus pe măsură ce vârsta femeii însărcinate crește. Lindgren (2001) a raportat că femeile însărcinate cu vârste mai mici au avut niveluri mai mari de atașament prenatal decât femeile însărcinate din grupa de vârstă mai înaintată.

S-a constatat că există o legătură semnificativă statistic între durata căsătoriei femeilor însărcinate și scorurile medii ale atașamentului prenatal. În studiul său, Metin (2014) a precizat o corelație semnificativă între durata căsătoriei și atașamentul prenatal. Conform rezultatului acestui studiu, pe măsură ce vârsta și durata căsătoriei au crescut, atașamentul prenatal a scăzut.

Relația dintre educația părinților și atașamentul prenatal a fost, de asemenea, semnificativă statistic. Nivelurile superioare de educație asigură că atât femeia însărcinată, cât și soțul ei sunt mai bine informați despre sarcină. Prin urmare, soțul poate sprijini femeia însărcinată să primească o îngrijire mai bună și, în consecință, să contribuie la dezvoltarea atașamentului prenatal.

Walsh et al., (2014) au raportat că cel mai important determinant al atașamentului prenatal este sănătatea mintală. Lindgren (2001) a raportat că atașamentul s-a redus în perioada prenatală când nivelul depresiei a crescut. Atâta timp cât starea de sănătate psihosocială este ridicată în timpul sarcinii, nivelul de atașament prenatal poate crește. Flykt et al., (2010) au raportat că depresia prenatală a avut un efect negativ asupra atașamentului dintre mamă și copil.  

Abasi și colab., (2012) au raportat că mamele cu niveluri ridicate de anxietate și depresie aveau niveluri mai scăzute de atașament mamă-copil. McFarland și colab., (2011) au raportat că diagnosticul clinic al tulburărilor depresive majore în al doilea și al treilea trimestru și nivelurile scăzute de atașament mamă-copil au fost considerabil conectate.

Conexiunea dintre numărul de sarcini, numărul de copii supraviețuitori șu atașamentul prenatal s-a dovedit a fi semnificativă statistic. Rubertsson și colab., (2014) au raportat că se observă niveluri scăzute de atașament la femeile gravide multipare, Ustunsoz și colab., (2010) au afirmat o corelație negativă între numărul de nașteri și atașamentul prenatal, Abasi și colab. (2012) a raportat că femeile multipare care au născut de mai mult de trei ori au avut niveluri scăzute de atașament prenatal.

S-a găsit o semnificație statistică între scorurile atașamentul prenatal și sexul fătului. Acest rezultat a indicat că cunoașterea sexului fătului a avut ca efect creșterea atașamentului prenatal pentru femeia însărcinată. Alhusen (2008) a raportat că deciziile ”sănătoase”, cum ar fi primirea de îngrijiri prenatale, o dietă sănătoasă și exerciții fizice în mod regulat au fost legate de niveluri ridicate de atașament prenatal. (The Relationship with Prenatal Attachment of Psychosocial Health Status of Pregnant Women – Hediye Karakoça & Hava Ozkanb)

Studiul ”The relationship between hope and resilience with promoting maternal attachment to the fetus during pregnancy” – Mahnaz Noroozi și-a propus să determine relația dintre speranță și reziliență cu atașamentul matern față de făt în timpul sarcinii. Scorul general de speranță determinat a fost ridicat. Motivul scorului mare din acest studiu poate fi așteptarea mamei de a-și vedea, atinge și săruta copilul. Aceeași așteptare pentru viitor poate crește optimismul mamelor însărcinate.

Scorul general de reziliență a fost foarte aproape de cel mai înalt nivel de reziliență. Mamele însărcinate încearcă să reducă stresul și anxietatea pe tot parcursul sarcinii pentru a-și menține fetușii sănătoși și pentru a compensa emoțiile negative cu emoții pozitive și pentru a evita evenimentele care le cauzează probleme psihice și fizice. Acest lucru le face mai reziliente.

Atașamentul prenatal și pandemia Covid-19

Pandemia de Covid-19 a influențat viețile tuturor oamenilor de pe planetă, având efecte negative asupra sănătății mintale ale acestora, dar și efecte negative la nivel economic, social, cultural și medical. S-a observat că frecvența psihopatologiei a crescut în populația generală ca urmare a condițiilor asociate cu pandemia, inclusiv frica de un virus nou și potențial mortal, măsurile de carantină și perturbarea vieții de zi cu zi.

Un studiu din 2021 ( Prenatal attachment in the COVID-19 pandemic: A cluster analysis – Zeynep Seda Albayrak et al) a demonstrat că anxietatea și obsesiile mai mari legate de COVID-19 în rândul femeilor însărcinate ar fi putut avea un efect negativ asupra atașamentului.

Concluzii

Maternitatea este o perioadă critică pentru dezvoltarea fizică și psihică a copilului, iar sarcina este cel mai bun moment pentru a ajuta la pregătirea rolului de mamă.

Atașamentul mamă-copil pornește din perioada sarcinii și este demonstrat a avea un impact major asupra stabilirii unui atașament sigur și sănătos în perioada postnatală, care îi asigură noului-născut supraviețuirea și dezvoltarea armonioasă. Astfel, este important ca femeia însărcinată să primească ajutor în a înțelege cât de importantă este această conexiune cu copilul său nenăscut, să i se ofere sprijin și explicații din partea familiei, dar și din partea personalului medical. Sănătatea mintală ar trebui să fie prioritară pentru perioada sarcinii, în același mod în care se prioritizează sănătatea fizică.

Resurse

• The Relationship with Prenatal Attachment of Psychosocial Health Status of Pregnant Women – Hediye Karakoç
• Pre-natal Attachment and Parent-To-Infant Attachment: A Systematic Review – Tommaso Trombetta, Luz
• The Dynamics of Becoming a Mother during Pregnancy and After Childbirth – Anna Zdolska-Wawrzkiewicz
• Prenatal attachment in the COVID-19 pandemic: A cluster analysis – Zeynep Seda Albayrak
• The Association of Maternal Exposure to Domestic Violence During Childhood With Prenatal Attachment, Maternal-Fetal Heart Rate, and Infant Behavioral Regulation – Ana Sancho-Rossignol
• Prenatal Attachment and Perinatal Depression: A Systematic Review – Luca Rollè
• Association of prenatal attachment and early childhood emotional, behavioral, and developmental characteristics: A longitudinal study – Deniz Arguz Cildir
• Maternal-Fetal Attachment: What We Know and What We Need to Know – Shahnaz Kohan
• The relationship between hope and resilience with promoting maternal attachment to the fetus during pregnancy – Mahnaz Noroozi
• Prenatal Attachment, Parental Confidence, and Mental Health in Expecting Parents: The Role of Childhood Trauma – Nicolas Berthelot
• Physical Health and Maternal-Fetal Attachment among Women: Planned Versus Unplanned Pregnancy – Sedigheh Pakseresht
• Effect of attachment-based interventions on prenatal attachment: a protocol for systematic review – Kobra Salehi