Psihiatria pare pentru mulți un domeniu necunoscut, obscur, poate chiar rușinos. Deși este o ramură a medicinei umane, ea se detașează de celelalte specialități prin această aură de mister ce o înconjoară. Sper să scot la lumină câteva detalii despre psihiatrie și, în particular, despre psihiatria de copii și adolescenți.
Ca orice medic, psihiatrul de copii si adolescenți (alte denumiri ar fi pedo-psihiatrul sau psihiatrul pediatru), urmează studiile Facultății de Medicină Generală (6 ani), mai apoi urmând studiile de rezidențiat în această specialitate (5 ani). La finalul rezidențiatului, după susținerea examenului de specialitate, medicul rezident devine medic specialist, pregătit să evalueze, să diagnosticheze și să trateze patologiile psihiatrice.
Recomandarea unui consult de specialitate în psihiatrie pediatrică poate veni din partea medicului de familie (în cele mai multe cazuri), din partea profesorilor (sau a psihologului școlar), dar nevoia unei evaluări poate să apară și din partea părinților sau chiar din partea copilului (cel mai adesea fiind vorba despre un adolescent care se confruntă cu dificultăți școlare sau sociale).
Citește și „Ce este ADHD-ul sau tulburarea cu deficit de atenție/hiperactivitate”
După evaluare, medicul psihiatru va stabili atât diagnosticul, cât și un plan de tratament pentru pacient. Acesta poate recomanda mai departe metode de modificare ale comportamentului problematic, medicație specifică, analize medicale, consult către alte specializări (pentru a exclude alte diagnostice) sau psihoterapie (individualizată, în funcție de vârsta și nevoia pacientului). Tipul de terapie poate fi stabilit și împreună cu psihologul, dacă este necesar.
Psihiatrul va evalua pacientul la perioade de timp stabilite și va putea ajusta tratamentul, în funcție de nevoie. Evoluția și ameliorarea simptomelor sunt direct legate de dorința pacientului de a colabora cu medicul și terapeutul, de implicarea adulților din viața pacientului (părinți, rude, aparținători, profesori) și de diagnosticul inițial. O relație bună între medic și terapeut pe de o parte și pacient și familie pe cealaltă parte este esențială pentru reușita tratamentului.
Copilul meu are nevoie de un consult din partea unui psihiatru de copii?
Orice părinte are dorința (absolut naturală) ca al său copil (sau copii) să fie sănătos sau ”normal”. De la prima ecografie din perioada sarcinii, mama va întreba dacă ”totul este bine”, ca mai apoi, după nașterea copilului, părinții vor urmări fiecare etapă de dezvoltare a copilului îndeaproape pentru a observa vreo eventuală problemă.
Trebuie menționat că fiecare copil are propriul ritm de creștere, de dezvoltare, de achiziționare și este important să nu ne pierdem in cifre exacte. Este important, totuși, să luăm în considerare etapele de vârstă și de dezvoltare ale copilului nostru pentru că acestea sunt ghiduri universale și ne orientează spre ce ar trebui să facă un copil la o anumită vârstă biologică.
Îngrijorările părinților cu privire la sănătatea mentală a copiilor lor depinde de mulți factori, printre care statusul mental al părintelui (spre exemplu un părinte anxios va avea tendința să fie mai atent la dezvoltarea și comportamentul copilului), vârsta copilului, mediul în care acesta este crescut etc..
Vârsta mică
La vârstă mică, principalele îngrijorări ale părinților vin din sfera dezvoltării psiho-motorii ale copilului: dacă acesta merge, vorbește, răspunde la întrebări, este interesat de jucării sau de alte persoane. De cele mai multe ori, părinții își compară propriul copil cu ceilalți copii din parc sau cu alți copii din familie și apare îngrijorarea că există o întârziere sau o problemă pe care trebuie să o rezolve. Adesea, medicul de familie sau pediatrul sunt cei care îi liniștesc pe părinți, explicându-le ce este considerat normal pentru vârsta respectivă, nefiind necesar un consult din partea psihiatrului de copii.
Nevoia unui consult psihiatric la această vârstă apare la indicația medicului de familie, a pediatrului sau a educatorului, dar și din dorința părintelui. Părintele este cel care își cunoaște cel mai bine copilul, iar medicul psihiatru este cel care îi poate explica acestuia dacă îngrijorările lui sunt fondate, ca mai departe să i se ofere copilului cea mai bună evoluție.
Preadolescența și adolescența
La vârste mai mari, părintele este în principal îngrijorat de comportamentul copilului. Aceștia afirmă lucruri precum: ”nu ne mai înțelegem cu el”, ”este mereu furios”, ”stă mereu închis în camera”, ”vrea să își petreacă timpul doar cu prietenii lui și nu e deloc acasă”, ”nu e interesat de scoală” etc.. Perioada preadolescenței și cea a adolescenței vin la pachet cu foarte multe schimbări fizice, hormonale, dar mai ales psihice ale copilului. Acesta încearcă să se desprindă de imaginea de ”copil mic”, încearcă să își creeze propria lume și realitate separată de cea de acasă, să își testeze limitele și să învețe lucruri noi despre propria persoană, cât și despre lume.
Astfel, dragă părinte, este absolut firesc să nu simtă nevoia să interacționeze la fel de mult cu membrii familiei, să își petreacă timpul singur sau cu cei de vârsta ei, să își schimbe gusturile (vestimentare, muzicale etc), să se simtă neînțeleasă sau neiubită.
Sunt schimbări firești, sunt nevoi firești și cea mai bună atitudine pe care o poate avea părintele este de acceptare, înțelegere și comunicare. Adolescentul are nevoie în continuare de iubire, reguli, limite și ghidare din partea părintelui, doar că sub alte forme. Nevoia unui consult psihiatric apare atunci când părintele simte că nu înțelege nevoile adolescentului, că rutinele acestuia sunt dezorganizate (nu mai doarme suficient sau doarme prea mult, nu mănâncă suficient sau mănâncă prea mult), că este mereu trist, preocupat, petrece prea mult timp singur, refuză să iasă din casă, este violent etc..